ROMÂNIA   CONSILIUL JUDEŢEAN TULCEA 
stema romaniei DIRECŢIA PUBLICĂ COMUNITARĂ JUDEŢEANĂ DE
EVIDENŢĂ A PERSOANELOR TULCEA
 



     


 Anunt

       Direcţia Publică Comunitară Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Tulcea, organizează concurs pentru ocuparea funcției publice de execuție vacante din cadrul aparatului propriu, referent superior. Nr. crt. Funcţia publică conform statului de personal Comp. Nr. posturi 1 Referent, clasa III, grad profesional superior, clasa de salarizare 23 Evidența persoanelor și informatică 1 1. Condiții specifice de participare la concurs: - studii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat; - vechimea în specialitate de minim 9 ani; 2. Condiții generale de participare la concurs: a) are cetăţenia română şi domiciliul în România; b) cunoaşte limba română, scris şi vorbit; c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale (min. 18 ani împliniţi); d) are capacitate deplină de exerciţiu; e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinţei medicale eliberate de medicul de familie sau de unităţile sanitare abilitate; f) îndeplineşte condiţiile de studii prevăzute de lege pentru funcţia publică; g) nu a fost condamnată pentru săvârşirea unei infracţiuni contra  umanităţii, contra statului sau contra autorităţii, infracţiuni de corupţie şi de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals ori a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei publice; h) îndeplineşte condiţiile de studii şi după caz, de vechime. i) să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani; j) să nu fi desfăşurat activitate de poliţie politic, astfel cum este definită prin lege. 3. Dosarul pentru concursul de ocuparea postului vacant, de REFERENT SUPERIOR, va conţine în mod obligatoriu următoarele documente: a) formular de înscriere (prevăzut în anexa nr. 3 la H.G. nr. 611/2008), care se va obține de la compartiment Resurse Umane, Financiar - Contabil și Administrativ din cadrul D.P.C.J.E.P. – Tulcea b) curriculum vitae; c) actului de identitate (copie xerox și original); d) carnetul de muncă (copie xerox și original); e) adeverinţă de vechime, eliberată de Serviciul Management Resurse Umane, potrivit prevederilor art. 2 din Ordinul nr. 192, 17 ianuarie 2013, pentru atestarea vechimii în muncă și vechimea în specialitatea studiilor dobândite după data de 01 ianuarie 2011. f) diplomă de studii şi alte acte care atestă efectuarea unor specializări (copie xerox și original); g) documente care atestată calificare în operarea și utilizarea computerul – nivel mediu, (copie xerox și original); h) recomandare de la ultimul loc de muncă - acesta trebuie să cuprindă, în mod obligatoriu, caracterizarea profilului profesional, moral și referințe profesionale; i) cazierul judiciar; j) adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare; k) adeverinţă eliberată de orice instituţie sau persoană autorizată, care atestă starea de sănătate din punct de vedere psihologic pentru exercitarea funcţiei; l) declaraţia pe propria răspundere că nu a desfăşurat poliţie politică; m) dosar carton cu șină. 4. Probele de concurs se vor desfășura la sediul Direcției Publice Comunitare Județene de Evidență a Persoanelor Tulcea, str. Gloriei nr. 4A, după cum urmează: - 02.12.2014, ora 10 - proba scrisă - 08.12.2014, ora 10 - proba de interviu 5. Dosarele de înscriere se vor depune la sediul D.P.C.J.E.P. – Tulcea, compartiment Resurse Umane, Financiar - Contabil și Administrativ, în termen de 20 zile de la data afişării anunţului privind organizarea concursului, între orele 08.30 - 16.00, de luni până joi şi vineri între orele 08.30 - 13.00. Relaţii suplimentare se pot obţine la tel. 0240/536343, int. 22 A N E X Ă BIBLIOGRAFIA pentru concursul de ocupare a postului vacant de referent superior, funcționar public de execuție, în cadrul D.P.C.J.E.P. – Tulcea, organizat în luna 02 decembrie 2014 Bibliografie – Referent superior – comp. Evidența persoanelor și informatică - Legea nr. 188/1999 (r2) privind Statutul funcţionarilor publici; - Legea nr. 7/2004 (r1) privind Codul de conduită a funcţionarilor publici; - HG nr. 611/2008 pentru aprobarea normelor privind organizarea şi dezvoltarea carierei funcţionarilor publici; - O.G. nr. 84/2001, privind înființarea, organizarea si funcționarea serviciilor publice comunitare de evidenta a persoanelor - OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor Români, republicata cu modificările si completările ulterioare; - Hotărârea nr. 1375/2006 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare unitară a dispoziţiilor legale privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate a cetăţenilor români; - Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. - Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă - republicată; - Hotărârea nr. 64/2011 pentru aprobarea Metodologiei cu privire la aplicarea unitară a dispoziţiilor în materie de stare civilă; - Ordonanţa nr. 41/2003 privind dobândirea şi schimbarea pe cale administrativă a numelor persoanelor fizice; - Legea nr. 21/1991 - Legea cetăţeniei române (republicată) - Legea nr. 544/2001, privind liberul acces la informațiile de interes public

p1-  admin, 03-11-2014
  •  prezentare  •  atributii  •  organizare  •  informatii  •  anunturi  •  formulare  •  stare civila  •  servicii  •  furnizare date  •  contact  •  
© 2011 Directia Publica Comunitara Judeteana de Evidenta a Persoanelor Tulcea - Toate drepturile rezervate